FOCUL SACRU AL DACILOR

In dimineata zilei de 11.12.2011 cu mare bucurie in suflete si inimi am ajuns in comuna Ribita sa continuam frumosul si mult asteptatul INCEPUT al reaprinderii FOCULUI SACRU al DACILOR cu RITUAL de JERTFA in TACERE.

Acum, inimile noastre simt, vad si stiu ca acest inceput este bun si va continua iar esenta, cu adevarat, sacra a Focului este o garantie!

Plecat-a FOC
Dintr-un Sfant Loc
Numele lui e PRISLOP
Si va ajunge peste Tot !

    Renaste TARA din DUH SFANT !
Ce impregneaza acest PAMANT
Si NEAM, care de-atatia ani
Razbit-a peste-ai sai dusmani…

Iar CALDURA si LUMINA LUI, chiar si unde nu va fi aprins la propriu, deja inimile noastre le-au cuprins pentru ca e Focul Sacru al Neamului.

Nucleul actiunii a fost alcatuit, si de data asta, din oameni frumosi, deschisi sufleteste, ca: Luiza Volf, Ovidiu Cosbuc, Constantin, Marcel Serb si Alexandru Tokar.

La Caminul Cultural al comunei au avut loc expuneri si vizionari de filme ale primului Foc, ce a avut loc la Buces-Vulcan si, discutii de implicarea noastra in unele preocupari cu aspect turistic si patriotic legate de unele zone care includ obiective de importanta istorica si culturala, pentru noi, cum ar fi galeria miniera „Treptele romane” (ce dateaza de pe vremea dacilor, cioplita manual), Cheile Ribicioarei si Uibarestiului si a pesterilor din zona.

Acest frumos eveniment a adunat in jurul lui localnici si pe primarul lor Ioan Faur dar si participanti veniti din Brad, Deva, Alba Iulia, Cluj, Bistrita, Timisoara, Arad si Bucuresti.

O surpriza placuta pentru toti a fost expozitia de icoane pictate pe sticla si pietre, alaturi de frumoasele fotografii din natura, dovada talentului si preocuparilor scolarilor localnici.

In dupa masa zilei, ne-am deplasat la Altarul Dacic unde, Constantin, mesagerul „Marelui Preot Dac” inconjurat de cei doisprezece tineri imbracati in alb, si de suita lui, cu tortele aprinse, au desfasurat Ritualul De aprindere al Focului Sacru si a Jertfei, in tacere.

Cu toate ca Ritualul era deja cunoscut, de unii dintre noi, cu totii am fost transfigurati de sacralitatea desprinsa din gesturile pioase, pline de traire, ale celui ce oficia. Miscarea de cult intreprinsa tainic, s-a lasat completata de exprimare, cand, la sfarsit s-a auzit cuvant: „Dragilor dragi, iata-ne adunati in comuniune, unii cu altii si cu locul acesta investit cu o vibratie bine intretinuta de spatiul ce-i mentine valoarea de „pilon de rezistenta” in Panteonul zarandean al Ardealului nost’. In 12.11 s-a aprins focul pe altarul soare din andezit in Pasul Cotoncu al Apusenilor, la Valcanul Bucesului, iar azi in 11.12 a fost sa fie depusa stafeta la Uibaresti prin mai mult decat actul de prezenta, prin actul de traire iluminat de flacara Focului Viu ce dezgheata suflete prin caldura si le ofera perspectiva bunei cugetari ce coboara din vestigiile de mare pret ale orientarii schitate si elaborate mai ales pentru spiralarea ADN-ului nostru in „laboratoarele de spirit ale Kogaiononului”.

Iubitii mei, ne traim, experienta spirituala, fiecare in parte si toti indeobste, ca omenire, urmand cai din itinerariile destinului in care ne putem asambla esenta vie si nemuritoare. Nu stiu daca omenirea face acest lucru constienta ca are sanse sa se inalte spre un alt nivel de libertate; sa intre intr-o era a eticii angelice, in care nu se mai bazeaza doar pe ea insasi, ci, conlucrand cu vointa, ratiunea si sentimentul cu care a fost investita, poate intra in tandem cu ingerii si fiintele superioare prin care poate primi indrumare. N-am putut fii prezent la lucrarile simpozionului unde prietenii mei dragi au vorbit despre stramosi si nu stiu daca s-a amintit despre sacerdotiul si ritualul dacice, despre perceptia ce le certifica rostul. Eu o amintesc generic ca unul prin care o frantura din ele ati putut s-o vedeti si s-o patrundeti macar cu ochii trupesti. Chiar daca, in mod traditional, fiecare individ incadrat intr-o cultura, raspundea pentru propriul suflet, slujitorii altarelor puteau sa sustina redresarea sau tamaduirea cuiva sau a altcuiva, puteau sa sustina orientarea acelora, dar adevarata lor raspundere era pentru sufletul comunitatii; menirea era sa stabileasca relatia dintre sufletul fiecarui ins si comunitate si sa stabileasca o legatura intre comunitate, intreaga planeta si Univers.

Cred ca putem califica ceea ce punem acum in unda ” act de spirit bine-intentionat” , marcaj menit sa traseze segmentul de cultura a duhului retrezit, constienti ca nu e simplu de regasit sacrul in vremurile in care traim, dar ca merita sa investim forta prin virtutile iubire si nadejdea ca ne vom reactiva sacralitatea, ca sa fim deopotriva binecuvantati cu un suflet treaz si cu o cultura integral spirituala, pe Pamant.

Pentru aceasta datori suntem sa fim cu luare-aminte la remarca parintelui nostru Arsenie Boca, celcare avertiza ca „Neamurile isi au destinul ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza destinul au binecuvantarea Lui; cand si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa”. Prin urmare, exista o responsabilitate absoluta in privinta sarcinilor fiintei umane, intrucat noi suntem particule constiente ale Universului! Ma bucura sa aud voci sau sa citesc despre dorinta de a ne salva din calea tavalugurilor dirijate de negustorii de popoare care au inventat instrumente de robire si dominare necrutatoare. Sunt dator sa amintesc ca, pentru supravietuirea unei culturi, este necesara o anumita conditie a psihicului: ipoteza unei existente pline de sens. Credinta religioasa a fost pentru strabuni rezultatul acestei ipoteze in civilizatia noastra. Ca teolog va spun ca, in cartile sfinte ale religiilor monoteiste se percepe ca o astfel de evolutie este deliberata si facuta cu intentie. Aproximativ acelasi lucru se poate deduce si din alte religii si din mituri.

Pasul spre reindumnezeire trebuie sa fie facut intr-un mod constient, intrucat reprezinta o sinteza a celor doua emisfere cerebrale – deci include si logica si simtirea. Acest pas inseamna recunoasterea si acceptarea responsabilitatii pentru intreaga creatie.

Asta explica de ce Dumnezeu nu anihileaza intregul univers al unei fiinte umane, fiindca, daca ar face asta nu s-ar observa nimic pe suprafata Creatiei! Fiinta umana este un experiment biologic al naturii, pentru a i se adauga materiei, constiinta. Natura va avea destul timp ca sa faca alte experimente, dar fiinta umana nu are! Asa ca, pentru supravietuirea unei civilizatii este esential cat de puternic este motivat comportamentul omenesc. Aceasta decide existenta unei civilizatii. Daca, in viitor, Occidentalul Il va cauta pe Dumnezeu in exclusivitate in materia moarta, el, Occidentul va deveni, el insusi, o astfel de materie moarta si se va indeparta de natura sa primordiala care l-a adus la conceptul de Dumnezeu – printre alte lucruri.

Traim, dragii mei, intr-o tara de pe continentul care e administrat de cei ce-si zic creditori nostri si, astfel, emit pretentia de a ne resemna sub criza duhovniceasca, sociala si economica care merg mana-n mana cu rasturnarea intregii firi. Dezradacinarea si distrugerea traditiilor noastre ancestrale e costul cel mai mare pe care greu il suportam. Esentele crizei duhovnicesti lasa amprenta, brazdeaza sensul vietii cum nu se cade, asa incat, semanate semintele instinctului egoist, rodeste incadrarea omului in prezentul rectiliniu, unidimensional. Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu irationalul si lupta o castiga totdeauna tragicul.

Va spun acestea fiindca vad adunate aici persoane care pot intelege mesajul meu. El nu instiga, e doar punct de vedere pe care-l exprim, dar il acopar cu nadejdea ca impreuna suntem puternici si vom gasi solutii pentru reimbogatirea vietii cu SENS. Cred ca putem face asta prin ceea ce ne uneste, IUBIREA, coroborata deciziei prin care s-a dat tonul reaprinderii Focului Viu in vetrele din a caror cenusa se poate lua materia a ceea ce ne poate reface vrednici sa ajungem la izvoarele de cultura si spiritualitate care ne proclama NEMURITORI, parte a civilizatiei ce respecta Legile Frumoase.

Si, pentru ca am amintit de Legile Belagine sau Frumoase, inchei, amintindu-le pe primele doua:
1. „Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura”.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa , asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.”
HELIS ALMIIS ABA TANI! Amin!”

S-a auzit raspunsul „amin” rostit la unison, preluat acustic de locul mirific, de codrul de la miazanoapte – si el martor si de paraul care sigur a rostit „asa sa fie” cu susuru-i cristalin.

Locul vibra de o energie primitoare, iubitoare si, ne-a transmis-o tuturor de cand am pasit pe el. O casa veche, cu cerdac, o curte imprejmuita cu pari indoiti, ce parca se tineau de mana intr-o hora, ne-au facut sa ne simtim infratiti cu locul si, acasa.

Iar gazda, Marcel Serb ne-a omenit cu vin fiert, o tocana, „vrajita” si ea de vraja Locului, Focului si Neamului. Colinzi, gogosi, povesti frumoase in jurul focului aprins au ajuns la inimile noastre, si-am plecat imbratisandu-ne intruna si, ne simteam atat de infratiti cu totul, ca greu ne-am despartit, lasand in vatra focul scotand scantei si flacari jucause, dar l-am luat cu noi in ochiul mintii.
Din andezit, un CAP de LUP, cu coltii albi pazea „Altarul”…

Merita amintit ca, locul ales, pentru actiunea mai sus descrisa se numeste Uibaresti, dar de la bun inceput, i-am spus IUBARESTI si nu am gresit deloc, pentru ca, locul e plin de Iubire Neconditionata si, cu totii am trait din plin aceasta stare binecuvantata!

Tatiana Celina
DEVA 12.12.2011

FOCUL SACRU AL NEAMULUI

(La o luna dupa LUMINA SACRA A DACILOR)

    Ceva-n-adanc ne cheama si ne-aduna
Ceva ce mintea nu poate sa spuna –
ACEL CEVA il purtam cu noi
Din vremuri vechi in vremuri NOI !

    Si n-a pierit vreodata
Cu lumea tot mai zbuciumata
LUMINA-i in adancuri asezata
Se vrea ACUM la suprafata

    Caldura LUI TOPESTE-a INIMILOR gheata
Si readuce STRABUNA VATRA LA VIATA !

    E FOCUL SACRU AL NEAMULUI
Aprins pe- ALTARUL DACULUI…

    Si stau CETATILE STRABUNE
Ca Vii FACLII in asta Lume
Si stau cu MUNTII lor anume
Ca PAVAZA de TARA si de NUME !

    CEVA-n adanc ne cheama si ne spune:
„LASATI ACEL CEVA SA VA ADUNE” !

Tatiana Celina

 

Comentariile sunt inchise.

Cautare
Calendar al articolelor
aprilie, 2012
L Ma Mi J V S D
    Mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30