În cadrul vietii moderne, o arhitectura novatoare va fi în masura sa recupereze/medieze armonia naturala dintre om si radacinile sale cosmice, între natura si cultura. LUMINA poate fi considerata ca un arhetip deopotriva fizic, biologic si psiho-social în masura sa unifice nu numai simbolic viata umana si cadrul ei construit. Se poate aprecia ca o asemenea "Arhitectura a Luminii" - având omul ("fiinta de lumina") drept o esentiala "masura" - trebuie sa fie una integratoare, în acord cu ecuatia:

Descriind un model al "semiozei arhitecturale" (urbanistice), lucrarea de fata ia în seama "determinarile luminii" în optimizarea urmatorilor factori:

· formele peisajului natural (conditii de mediu geografic), determinante pentru ceea ce s-ar putea numi "urbanism ecologic", pe de o parte, pentru "profilul orasului" (linia de lumina), pe de alta parte; recuperarea pentru formele arhitecturii urbane a unor raporturi naturale armonioase (cum ar cele ale "sectiunii de aur").

· obiectul de arhitectura (cadrul construit: locuinta urbana, de exemplu) ar putea media, printr-o înteleapta "politica urbana", relatia dintre:

— FUNCTIE ("transparenta planului" cladirii) + STRUCTURA (materiale în masura sa valorifice "efectele luminii") + FORME (implicând simbolismul "volumelor sacre" - ale luminii, culorile, proportiile etc.);

— contextul cultural (traditii, aspiratii, conditii de locuit, migratii, etc.) este determinant pentru o "arhitectura sociala" (individualizata), pentru o armonioasa/"luminoasa viata".

Prezentul capitol reprezinta o încercare de justificare stiintifica a faptului ca formele fundamentale ale lumii naturale sunt determinate de prezenta si actiunea unor forte invizibile, cum ar fi câmpurile electromagnetice (de lumina). În aceste conditii, se justifica intentia de a elabora o ARHITECTURA A LUMINII, prin care: Cultura se armonizeaza optim cu Natura.

Subordonându-se ideii programatice "Arhitectura ca resursa", viziunea integratoare propusa de o "Arhitectura a Luminii" se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte novatoare:

· se subordoneaza ideii de "ORIGINARITATE/(RE)SURSA", adica se întoarce conceptual si aplicativ la principiile armoniei esentiale instituite între dimensiunile: cosmice/terestre; spatiale (sus/jos, vertical/orizontal, volumetric/planimetric, exterior/interior); temporale (trecut/viitor); structurale (forma) functionale (continut);

· este o ARHITECTURA INTEGRATIV-UMANISTA, întrucât cupleaza principiile arhitecturii: Organice + Functionaliste + Structuraliste, asigurând astfel fiintei umane identitate individuala (bio-psiho-logica) si de grup (sociala);

· are CARACTER TRANSDISCIPLINAR, pentru ca regaseste atât în plan conceptual (metafizic), cât si în plan constructiv (fizic) al practicii arhitecturale implicatiile unei paradigme unificatoare: LUMINA, în calitate de resursa determinanta pentru toate planurile existentei umane (fizic, biologic, psiho-social);

· îmbina TRADITIA si INOVATIA, prin interferarea unor curente deja manifeste în arhitectura, cu principiile unei noi viziuni ecosistemice, întemeiate pe: Holografie, Sinergie, Holism;

· se constituie ca MEMORIE ARHETIPALA, în masura sa descrie devenirea aspiratiilor umane, urmarind trecerea lor de la Natura la Cultura, de la intuitiv la (tehno)logic, de la individualitate la colectivitate/diversitate, de la etnic la universal.

*

Prin aceste atribute, programul "ARHITECTURA LUMINII" se subordoneaza deplin FINALITATILOR generale si specifice pe care programul "ARHITECTURA CA RESURSA" [Poenaru, 2002] le-a avut în vedere.