SĂCĂRÂMB: PLEDOARIE PENTRU O „ARHITECTURA A LUMINII”
În cadrul vietii moderne, o arhitectura novatoare va fi în masura sa recupereze/medieze armonia naturala dintre om si radacinile sale cosmice, între natura si cultura. LUMINA poate fi considerata ca un arhetip deopotriva fizic, biologic si psiho-social în masura sa unifice nu numai simbolic viata umana si cadrul ei construit. Se poate aprecia ca o asemenea „Arhitectura a Luminii” – având omul („fiinta de lumina”) drept o esentiala „masura” – trebuie sa fie una integratoare, în acord cu ecuatia:
ARHITECTURA (URBANISTIC) INTEGRATOARE = Natura + Obiect Arhitectural + Cultura.
Descriind un model al „semiozei arhitecturale” (urbanistice), lucrarea de fata ia în seama „determinarile luminii” în optimizarea urmatorilor factori:
· formele peisajului natural (conditii de mediu geografic), determinante pentru ceea ce s-ar putea numi „urbanism ecologic”, pe de o parte, pentru „profilul orasului” (linia de lumina), pe de alta parte; recuperarea pentru formele arhitecturii urbane a unor raporturi naturale armonioase (cum ar cele ale „sectiunii de aur”).
· obiectul de arhitectura (cadrul construit: locuinta urbana, de exemplu) ar putea media, printr-o înteleapta „politica urbana”, relatia dintre:
– FUNCTIE („transparenta planului” cladirii) + STRUCTURA (materiale în masura sa valorifice „efectele luminii”) + FORME (implicând simbolismul „volumelor sacre” – ale luminii, culorile, proportiile etc.);
– contextul cultural (traditii, aspiratii, conditii de locuit, migratii, etc.) este determinant pentru o „arhitectura sociala” (individualizata), pentru o armonioasa/”luminoasa viata”.
PRINCIPII PROGRAMATICE ALE „ARHITECTURII LUMINII”
· Forma urmeaza functia, iar functia permite formei sa se manifeste
(principiul arhitecturii functionaliste).
· Formele fundamentale ale naturii sunt generate de lumina
(principiul bio-fotonicii).
· Lumina este responsabila pentru formele si functiile fundamentale
(principiul „arhitecturii luminii”).
Prezentul capitol reprezinta o încercare de justificare stiintifica a faptului ca formele fundamentale ale lumii naturale sunt determinate de prezenta si actiunea unor forte invizibile, cum ar fi câmpurile electromagnetice (de lumina). În aceste conditii, se justifica intentia de a elabora o ARHITECTURA A LUMINII, prin care: Cultura se armonizeaza optim cu Natura.
Tocmai pentru a reîntoarce fiinta umana la privilegiul „bucuriilor esentiale”, la demnitatea de a fi deopotriva fiinta cosmica si sociala, programul intitulat „ARHITECTURA LUMINII” – caruia Complexul de la Sacarâmb i se subordoneaza integral – a început cu câtava vreme în urma sa se contureze. În contextul de fata, ca o concluzie la cele deja dezvoltate, ne propunem sa formulam doar directiile de principiu pe care un atare program le propune.
Subordonându-se ideii programatice „Arhitectura ca resursa”, viziunea integratoare propusa de o „Arhitectura a Luminii” se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte novatoare:
· se subordoneaza ideii de „ORIGINARITATE/(RE)SURSA”, adica se întoarce conceptual si aplicativ la principiile armoniei esentiale instituite între dimensiunile: cosmice/terestre; spatiale (sus/jos, vertical/orizontal, volumetric/planimetric, exterior/interior); temporale (trecut/viitor); structurale (forma) functionale (continut);
· este o ARHITECTURA INTEGRATIV-UMANISTA, întrucât cupleaza principiile arhitecturii: Organice + Functionaliste + Structuraliste, asigurând astfel fiintei umane identitate individuala (bio-psiho-logica) si de grup (sociala);
· are CARACTER TRANSDISCIPLINAR, pentru ca regaseste atât în plan conceptual (metafizic), cât si în plan constructiv (fizic) al practicii arhitecturale implicatiile unei paradigme unificatoare: LUMINA, în calitate de resursa determinanta pentru toate planurile existentei umane (fizic, biologic, psiho-social);
· îmbina TRADITIA si INOVATIA, prin interferarea unor curente deja manifeste în arhitectura, cu principiile unei noi viziuni ecosistemice, întemeiate pe: Holografie, Sinergie, Holism;
· se constituie ca MEMORIE ARHETIPALA, în masura sa descrie devenirea aspiratiilor umane, urmarind trecerea lor de la Natura la Cultura, de la intuitiv la (tehno)logic, de la individualitate la colectivitate/diversitate, de la etnic la universal.
*
Prin aceste atribute, programul „ARHITECTURA LUMINII” se subordoneaza deplin FINALITATILOR generale si specifice pe care programul „ARHITECTURA CA RESURSA” [Poenaru, 2002] le-a avut în vedere.